CONTACTEAZA-NE

Fără droguri și alcool la volan!

Acțiunea organizată la sediul CCC Admis, împreună cu reprezentanții IPJ Prahova, a fost un real succes. Cursanții noștri trebuie să știe ce riscuri presupune consumul de droguri și alcool și ce consecințe legale implică.

Am testat împreună ochelarii care simulează ce văd șoferii care consumă substanțe interzise sau/și alcool, un test după care cei prezenți au înțeles că este imposibil să șofeze în astfel de condiții.

Am vorbit despre legislație, în special despre ”Legea Anastasia”, cea care nu mai permite pedepse cu suspendare în cazul în care șoferii beți sau drogați produc accidente soldate cu victime.

La Școala de Șoferi CCC Admis am pus întotdeauna accentul pe prevenție și vom continua să o facem, mai ales în contextul evenimentelor rutiere deosebit de grave din ultima perioadă.

La CCC ADMIS învățăm să conducem în siguranță, nu să distrugem vieți!

Din 2 februarie 2023, intră în vigoare modificările aduse legislației rutiere, care vor permite coborârea limitelor de vârstă pentru obținerea permiselor de conducere din categoriile C, CE (18 ani) și D, DE (21 de ani)

La articolul 20, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) şi (6), cu următorul cuprins:”(5) Prin excepţie de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. d), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială, denumit în continuare CPI, astfel cum acesta este reglementat prin art. 1alin. (3) din Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI.(6)

Prin excepţie de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. e), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D şi DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani, cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI.”

VĂ AȘTEPTĂM PENTRU ÎNSCRIERI!

Detalii la 0244.524.004 / 0744.273.449 sau la sediu CCC ADMIS Ploiești, strada Colței nr3.

Permis de la 16 ani? Acum și cu YOYO, ultima noastră achiziție

Este full electric, are o autonomie de 160 km, are un design futurist și atinge 80 km/h.

Este tot ceea ce îți trebuie pentru a obține permisul de conducere de la 16 ani, în condițiile prevăzute de lege.

De acum, parcul auto al școlii de șoferi CC ADMIS s-a îmbogățit și cu această mică bijuterie, nouă-nouță! Îți prezentăm primele imagini și te așteptăm pentru înscriere la cursurile necesare pregătirii pentru a obține permisul de conducere din categoria B1

*Din categoria B1 pentru care poti face scoala de soferi la 16 ani, fac parte autovehiculele cu trei sau patru roti, avand masa proprie de peste 400 kg dar nu mai mare de 550 kg, echipate cu motor cu ardere interna cu capacitate cilindrica mai mare de 45 cmc sau cu orice alt motor cu o putere echivalenta ori cu viteza prin constructie mai mare de 50 km/h.

800

Super oferta lunii octombrie la CCC ADMIS – Taxa pentru Categoria B scade cu 800 de lei

Știm că este greu, știm că toate costurile au crescut, le resimțim și noi din plin, dar întotdeauna este loc să faci și bine, atunci când poți. Este motivul pentru care întoarcem comunității din care facem parte ceea ce la rândul ei ne-a oferit în ultimii ani: încrederea și susținerea de care aveam nevoie pentru a fi nr. 1 în domeniu.

Și pentru a vă face viața mai ușoară, atât cât depinde de noi, toți aspiranții la obținerea unui permis de conducere categoria B, care se vor înscrie la Școala de șoferi CCC ADMIS Ploiești, până în ultima zi a lunii octombrie, vor avea o reducere de 800 de lei la taxa de școlarizare, respectiv vor achita 1500 de lei, în loc de 2300 (taxa standard).

Vizitați secțiunile siteului nostru, www.cccadmis.ro, pentru a vedea cel mai modern parc din zonă și pentru a face cunoștință cu echipa noastră de instructori profesioniști. Totodată, vă oferim întreg suportul necesar pregătirii documentelor pentru școlarizare și examinare.

Pentru detalii și înscrieri 0244.524.004 / 0744.273.449 sau vă așteptăm la sediul nostru, pe strada Colței nr 3, Ploiești, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00

Un nou membru în flota CCC Admis – Mercedes Actros

Este superb, este o bijuterie tehnică și este gata să primească elevii următoarelor serii de aspiranți la obținerea unui permis de șofer profesionist.

Mercedes Actros nu este doar un camion, un cap tractor, ci o adevărată experiență în conducerea camioanelor de mare tonaj.

Silențios, dotat pentru pretențioși și realmente puternic.

În curând, îi vom dedica un film de prezentare, însă, până atunci, iată primele imagini.

Poliția vrea să îi monitorizeze pe șoferii care fac cursuri de conducere defensivă. Care este scopul și cum se va face monitorizarea

Consecventă satisfacerii nevoii de informare, echipa CCC Admis vă ține la curent atât cu partea legislativă și cea practică din procesul de pregătire pentru obținerea dreptului de a conduce pe drumurile publice, cât și cu tendințele din această arie de interes. Astăzi, vorbim despre conducerea defensivă, practic despre felul în care ne instruim cursanții.

În România, un astfel de curs de conducere defensivă pornește de la 850 de lei și ajunge până la 2500 de lei. Dacă aceste cursuri sunt plătite de către angajatori, atunci trebuie să știți că sunt deductibile, ceea ce constituie un real avantaj, mai ales pentru firmele de transport. Rămâne de văzut cât sunt de eficiente.

Suntem țara din UE cu cea mai mare mortalitate rezultată din accidente rutiere. Vina este mai mereu aruncată pe starea infrastructurii rutiere, ceea ce reprezintă una dintre cauze, însă principala vină este a șoferilor.

Indisciplina în trafic, refuzul de a adapta viteza la condițiile de drum, starea de agresivitate, plus multe alte aspecte care țin de educația fiecăruia din noi contribuie la statisticile negre.

Se discută din ce în ce mai mult despre necesitatea cursurilor de conducere defensivă. Cel puțin teoretic, acestea sunt de folos fiecăruia dintre noi, însă nu există deocamdată o cuantificare a eficienței lor.

Poliţia Rutieră vrea să se convingă de eficienţa lecţiilor şi studiază dacă nu cumva ar trebui să facă parte din pregătirea examenului pentru obținerea permisului de conducere. De la începutul anului, cursurile de conducere defensivă pot fi deduse din impozit de firmele care îşi trimit angajaţii să le facă.

Cristian Andrieș, Direcția Rutieră a Poliției Române: ”Poliția rutieră va solicita anual Autorității Rutiere Române situația tuturor conducătorilor de autovehicule care au urmat acest curs, urmând totodată să verifice implicarea în anul respectiv în evenimente rutiere a acestor conducători de autovehicule.”

Așadar, șoferii nu au de ce să își facă griji în privința monitorizării lor timp de un an, pentru că nimeni nu va sta după ei, să îi urmărească și să vadă cum conduc. Doar statisticile vor fi defalcate, pentru a se putea vedea în ce măsură cei care au absolvit cursurile sunt implicați în evenimente rutiere.

Instructorii sunt de părere că aceste cursuri de conducere defensivă sunt au un rol determinant în modificările comportamentale ale șoferilor.

Instructor auto: ”Dacă toți colegii de breaslă ar trata cu aceeași responsabilitate această profesie, pe toată durata pregătirii ar instrui elevii în spiritul defensiv. Dacă pui în plus cursuri dedicate acestui segment este cu atât mai bine. Creierul cursantului primește informațiile despre pericole, despre limitele pe care cu toții le avem, despre limitele tehnice ale autovehiculelor și despre impredictibilitatea comportamentului pietonilor. Astfel, aceste cursuri ne trezesc conștiința, fac creierul să se adapteze realității. 

Conduci altfel când realizezi că acel ”mie nu mi se poate întâmpla” este fals. I se poate întâmpla oricui și oricând trebuie să fim pregătiți să încercăm măcar să evităm. Să plecăm de la premisa că nu toți sunt la fel de buni și talentați ca noi.”

sursa www.icars.ro

Cu CCC Admis – motocicleta nu va mai avea secrete pentru nimeni

Știm că sunteți foarte mulți pasionați de ”motoare” și mai știm că dincolo de pasiune este un drum deloc ușor până la obținerea permisului din oricare dintre subcategoriile ”A”.

Nimic din ceea ce este frumos nu se obține ușor, dar dacă sunteți dispuși să conștientizați responsabilitatea pe care o are un motociclist, atunci… sus pe motor și la treabă!

La treabă înseamnă că vă punem la dispoziție motociclete moderne, întotdeauna în stare tehnică perfectă și cu instructori profesioniști. Apoi, fiecare pas al învățării depinde de voi, pentru că în ceea ce ne privește oferim absolut TOTUL.

Și dacă nu sunteți încă deciși, dacă nu aveți încă determinarea necesară, vă așteptăm să ne faceți o vizită și să vedeți cum lucrăm și ce ”motoare” vă așteaptă!

 CCC Admis – Str.Coltei nr. 3, Ploiesti  Tel – 0244.524.004 / 0744.273.449

Trusă medicală, extinctor și triunghiuri reflectorizante obligatorii pentru motocicliști – aberația din Codul Rutier, corectată după 20 de ani

Dacă un polițist ”voia” să amendeze un motociclist pentru lipsa trusei medicale, a extinctorului sau a două triunghiuri reflectorizante, putea linițștit să o facă, fiind acoperit de lege, respectiv de Codul Rutier.

Fie au omis particularitățile unei motociclete care nu la toate modelele are prevăzute spații de depozitare, fie nu au fost interesați să le excepteze de la ”toate” categoriile de vehicule care aveau obligația menționată, cert este că au trecut 20 de ani în care legislația menționată producea efecete.

Și nu puține au fost cazurile în care polițiștii chiar au aplicat această prevedere din Codul Rutier în cazul motocicliștilor, amendându-i. Ultimul caz semnalat în presă s-a consemnat în județul Cluj, unde un polițist a dat dovadă de exces de zel, amendând un întreg grup de moticicliști fără extinctoare în dotare.

Publicația Știri de Cluj a stat de vorbă cu cei trei motocicliști sancționați: ”Noi am fost opriți 3 motocicliști, toți 3 amendați pentru aberația respectivă.

Nicăieri, în legislația europeană, nu te obligă să ai extintor pe motocicletă.

Avem și o filmare scurtă cu domnul polițist, care este foarte agitat, supărat că îi ‘dăm de lucru’.”

Codul Rutier din România datează de acum 20 de ani

A fost adoptat prin OUG 195/2002. De-a lungul timpului, au existat numeroase modificări, adăugiri, abrogări de articole, însă niciun parlamentar nu a observat o inepția.

După cazul de la Cluj, câțiva parlamentari USR și PNL au depus un proiect de lege prin care conducătorii de motociclete și mopedele vor fi exceptați de la această regulă din motivul evident al lipsei de spațiu pentru depozitarea extinctorului și triunghiurilor reflectorizante.

Expunerea de motive: ”Adesea ne întâlnim cu erori în legea română, erori care nu sunt făcute cu rea-credință, ci au rămas scrise negru pe alb de-a lungul anilor, până când o situație le aduce înapoi la suprafață.

Într-un caz recent din județul Cluj, a fost mediatizat faptul că un anume echipaj de poliție folosea acest tip de amendă ca pedeapsă pentu motocliștii asupra cărora nu se putea reține o altă ilegalitate. Acest abuz a fost facilitat de o astfel de lege fără utilitate, dar încă în vigoare.”

Proiectul va intra la vot în Parlament, urmând ca în cel mai scurt timp să fie adoptat, părerea unanimă a parlamentarilor fiind că această corecție este una absolut necesară. Nu uitați însă că, până la momentul promulgării, vechile prevederi sunt încă în vigoare.

sursa www.icars.ro

Volkswagen Golf 8 – noul membru al flotei Școlii de șoferi CCC Admis

Dragi prieteni, preocuparea permanentă a echipei CCC Admis este de a vă pune la dispoziție permanent autovehicule noi, performante, care să corespundă exigențelor celor care se pregătesc pentru obținerea permisului de conducere.

Am afirmat de câte ori am avut ocazia că ceea ce se întâmplă la CCC Admis nu este doar un business, ci o misiune asumată cu toată responsabilitate, aceea de a permite ca pe drumurile publice să ajungă doar șoferi pregătiți temeinic și deplin responsabili.

Contează enorm procesul de pregătire teoretică, la fel cum foarte important este procesul de pregătire teoretică. Pentru ca acesta din urmă să fie la cele mai înalte standarde, este nevoie ca elevii să poată învăța pe mașini noi, performante, dotate cu toate facilitățile tehnologice ale momentului.

Va fi întodeauna o reală plăcere să conduci o mașină nouă, cum la fel de adevărat este că o mașină nouă te scutește de un stres în plus, de grija eventualelor probleme tehnice care pot afecta procesul de învățare.

Ne face plăcere să vă anunțăm că în flota noastră intra de acum și noul Volkswagen Golf 8, autoturism de care vor benefica viitorii noștri elevi.

Modificare de legislație rutieră: limita de viteză pe drumurile expres crește de la 100 la 120 km/h

Parlamentarii au votat în majoritate să mărească viteza legală pe drumurile expres. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede majorarea de la 100 km/h până la 120 km/h a limitei maxime de viteză în afara localităţilor pe drumurile expres. S-au înregistrat 283 voturi “pentru” şi o abţinere.

Sunt însă în lucru două drumuri expres, Craiova – Pitești și un tronson din Brăila – Galați.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu: ”Primul va fi Lotul 1 Drumul Expres Craiova-Pitești (ocolire Balș), care se deschide înainte de Paște.

Apoi, la sfârșitul lui mai, lotul 2 Craiova-Pitești (ocolire Slatina). Împreună au 40 de km și vor reprezenta primul tronson de drum expres construit până acum în România.”

Vitezele maxime admise în afara localităţilor pentru autovehiculele din categoriile A şi B vor fi: 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres (faţă de 100 km/h cum este acum), 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

Pentru autovehiculele din categoriile C, D şi categoria D1 vitezele maxime vor fi: 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres (faţă de 90 km/h cum este acum), 90 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

Pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 şi C1 limitele de viteză vor fi 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres (faţă de 80 km/h cum este acum), 80 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri.