CONTACTEAZA-NE

Fără droguri și alcool la volan!

Acțiunea organizată la sediul CCC Admis, împreună cu reprezentanții IPJ Prahova, a fost un real succes. Cursanții noștri trebuie să știe ce riscuri presupune consumul de droguri și alcool și ce consecințe legale implică.

Am testat împreună ochelarii care simulează ce văd șoferii care consumă substanțe interzise sau/și alcool, un test după care cei prezenți au înțeles că este imposibil să șofeze în astfel de condiții.

Am vorbit despre legislație, în special despre ”Legea Anastasia”, cea care nu mai permite pedepse cu suspendare în cazul în care șoferii beți sau drogați produc accidente soldate cu victime.

La Școala de Șoferi CCC Admis am pus întotdeauna accentul pe prevenție și vom continua să o facem, mai ales în contextul evenimentelor rutiere deosebit de grave din ultima perioadă.

La CCC ADMIS învățăm să conducem în siguranță, nu să distrugem vieți!

Volkswagen Golf 8 – noul membru al flotei Școlii de șoferi CCC Admis

Dragi prieteni, preocuparea permanentă a echipei CCC Admis este de a vă pune la dispoziție permanent autovehicule noi, performante, care să corespundă exigențelor celor care se pregătesc pentru obținerea permisului de conducere.

Am afirmat de câte ori am avut ocazia că ceea ce se întâmplă la CCC Admis nu este doar un business, ci o misiune asumată cu toată responsabilitate, aceea de a permite ca pe drumurile publice să ajungă doar șoferi pregătiți temeinic și deplin responsabili.

Contează enorm procesul de pregătire teoretică, la fel cum foarte important este procesul de pregătire teoretică. Pentru ca acesta din urmă să fie la cele mai înalte standarde, este nevoie ca elevii să poată învăța pe mașini noi, performante, dotate cu toate facilitățile tehnologice ale momentului.

Va fi întodeauna o reală plăcere să conduci o mașină nouă, cum la fel de adevărat este că o mașină nouă te scutește de un stres în plus, de grija eventualelor probleme tehnice care pot afecta procesul de învățare.

Ne face plăcere să vă anunțăm că în flota noastră intra de acum și noul Volkswagen Golf 8, autoturism de care vor benefica viitorii noștri elevi.

Se va dubla perioada de suspendare a permisului de conducere! Abaterile vizate de noile modificări ale Codului Rutier

Modificat în urmă cu aproximativ o lună, Codul Rutier va fi din nou supus schimbărilor, legislativul României având un nou proiect pe masă. Este vorba de dublarea perioadei de suspendare a permisului de conducere pentru anumite încălcări ale legislației rutiere.

Proiectul, care a primit deja avizul favorabil al comisiilor parlamentare, stipulează că perioada de suspendare a permisului de conducere va fi majorată de la 30 la 60 de zile pentru mai multe abateri.

Este vorba de folosirea telefoanelor mobile în timpul deplasării pe drumurile publice, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, respectiv la depășirea coloanelor de vehicule oprite la semafor sau la trecerile de cale ferată.

Aleșii au mai decis modificarea Codului rutier prin majorarea la 90 de zile a suspendării permisului pentru nerespectarea semnalelor și dispozițiilor polițistului rutier.

Modificările vor produce efecte după votul final din Parlament și publicarea în Monitorul Oficial, estimarea fiind de maxim o lună din acest moment.

  • Școala de Șoferi CCC ADMIS precizează că modificările din proiect NU SUNT în tematica de examen. Articolul are caracter informativ, vizând înștiințarea dumneavoastră asupra a ceea ce urmează. Vom publica un nou material informativ când noul Cod Rutier va produce efecte.

Să facem primii pași pentru viitorii șoferi profesioniști (VIDEO)

O meserie frumoasă, deloc ușoară, dar care aduce satisfacții mult peste ceea ce oferă piața muncii.

A fi șofer profesionist presupune o doză imensă de responsabilitate și totul pornește cu pregătirea. Suntem însă aici pentru voi, să parcurgem împreună toți pașii, de la pregătirea teoretică, la cea practică și apoi examinarea.

Alături de echipa de promovare de la www.icars.ro, vom realiza o serie de producții video, care vă vor fi de un real folos în procesul de pregătire.

Începem cu un episod pilot, în care să ne cunoaștem și să ne familiarizăm cu o parte din parcul auto dedicat celor care doresc să devină șoferi profesioniști și care se pregătesc atât pentru obținerea permisului de conducere, cât și pentru examinarea necesară dobândirii atestatelor profesionale.

Vor urma și alte episoade, în care echipa instructorilor de la CCC Admis vă vor introduce în detaliile acestei profesii fascinante.

Scoala de soferi categoria B si B1 pe masina hybrid sau full electrica

Tinand cont de tendinta actuala a pietei de automobile, prin care constructorii de marca cu renume mondial renunta la autovehiculele poluante si de a fabrica autovehicule nepoluante, si noi ne-am aliniat acestor tendinte.

Drept urmare, CCC ADMIS A&D SRL pentru clientii sai a achizionat doua modele hybrid noi , Toyota Corolla cu transmisie automata si Ford Puma cu transmisie manuala cat si un model full electric Tazzari pentru categoria B1.